☥ Simbolul Ankh – crucea egipteana – Origini, semnificatii, utilizari

Hai să investigăm împreună simbolul ankh și să descoperim originile, semnificația, utilizările și beneficiile acestui simbol egiptean antic. Forma fizică a crucii egiptene ankh, reprezentată în Egiptul antic apare ca un obiect sacru ținut de zeii care sunt asociați cu acest obiect cu trăsături multiple.

Augustus Le Plongeon, în „Misterele sacre printre Mayas și Quiches”, notează că Simbolul Ankh, pe care el o numește Cheia Nilului și Simbolul Simbolurilor, fie în forma sa completă, fie ca simplu TAU, poate fi văzută ca împodobind pieptul statuilor și basoreliefurilor de la Palenque, Copan și în toată America Centrală. El observă despre acest simbol antic:

• că a fost întotdeauna asociată cu apa;
• că printre babilonieni era emblema zeilor apei;
• că printre scandinavi, era promovată ca simbol a raiului și a nemuririi;
• că printre mayași, era amintit ca simbol de întinerire și eliberare de suferința fizică.

Originile simbolului Ankh
^{_{CrucEA EGIPTEANĂ}}

În articolul său despre Crucea și crucifixul din Encyclopædia Britannica, Thomas Macall Fallow oferă multă lumină asupra antichității acestui ideograf:

„Folosirea crucii ca simbol religios în vremurile precreștine și în rândul popoarelor necreștine, poate fi considerată aproape universală și, în foarte multe cazuri, a fost legată de o anumită formă de închinare la natură”.

Nu numai că crucea în sine este un obiect familiar în arta tuturor națiunilor, dar venerația pentru ea este o parte esențială a vieții religioase a unei mari părți a umanității. Este un simbol comun în rândul indienilor americani – Nord, Centru și Sud.

Despre simbolul crucii la azteci William W. Seymour afirmă:

„Zeița aztecă a ploii purta o cruce în mână, iar toltecii susțineau că zeitatea lor, Quetzalcoatl, i-a învățat semnul și ritualul crucii, prin urmare toiagul său, sau sceptrul puterii, semăna cu un crucifix, iar mantia lui era acoperită cu cruci roșii”. (Crucea în tradiție, istorie și artă.)

Crucea este, de asemenea, foarte venerata de japonezi și chinezi. Pentru pitagoreeni, cel mai sacru dintre toate numerele era 10, al cărui simbol este un X sau cruce. În ambele limbi japoneze și chineze, caracterul numărului 10 este o cruce. Roata budistă a vieții este compusă din două cruci suprapuse, iar cele opt vârfuri ale sale sunt încă parvenite Creștinismului în forma particulară a crucii Cavalerilor Templieri, care este în esență budistă. India a păstrat crucea, nu numai în sculpturile și picturile sale, ci și în arhitectura sa; o mare parte din templele sale – ca bisericile și catedralele creștine – sunt ridicate din temelii cruciforme.

Pe mandalele tibetanilor, raiul este așezat sub forma unei cruci, cu un rege demon la fiecare dintre cele patru porți. O cruce, antichitate remarcabil de mare importanță a fost descoperită în peșterile insulei Elephanta din portul Bombay. Crucile de diferite feluri au fost motivele preferate în arta Caldeei, Feniciei, Egiptului și Asiriei. Inițiaților Misterelor Eleusine ale Greciei li s-a dat o cruce pe care o suspendau de gât pe un lanț sau șnur, în momentul inițierii. Pentru Rozicrucieni, Alchimişti şi Illuminati, crucea era simbolul luminii, deoarece fiecare dintre cele trei litere L V X este derivată dintr-o parte a crucii.

În timp ce simbolul ankh este o hieroglifă larg cunoscută, originile sale sunt oarecum neclare. Unele analize arată că forma simbolului Ankh derivă dintr-o curea de sandală. Vom avea mai multă lumină asupra originii simbolului Ankh, dar întâi propun să aflăm care sunt principalele 3 simboluri ale crucii cele mai des răspândite în toate culturile;

CRUCEA T ( TAU )

Există trei forme distincte de cruce. Primul se numește TAU (mai corect TAV). Seamănă foarte mult cu litera T modernă, constând dintr-o bară orizontală sprijinită pe o coloană verticală, cele două brațe fiind de lungime egală. Un stejar tăiat la câțiva metri deasupra solului și partea superioară așezată peste cea inferioară în această formă era simbolul zeului druid Hu. Se bănuia printre egipteni că acest simbol își are originea din răspândirea coarnelor unui taur sau berbec și linia verticală a feței sale. Aceasta este uneori desemnată drept crucea ciocanului, deoarece, dacă este ținută de baza sa verticală, nu este diferită de un ciocan.

Într-una dintre legendele masonice cabalistice, lui Chiram Abiff i se dă un ciocan sub forma unui TAU de către strămoșul său, Tubal-cain. Crucea TAU este păstrată în masoneria modernă sub simbolul pătratului T. Aceasta pare a fi cea mai veche formă de cruce existentă.

Crucea TAU era înscrisă pe fruntea fiecărei persoane admise în Misterele lui Mithra. Când un rege a fost inițiat în misterele egiptene, TAU a fost plasat pe buzele lui. A fost tatuat pe corpurile candidaților în unele dintre adunările indienilor americani. Pentru cabalist, TAU reprezenta Raiul și Tetractisul Pitagorean. Caduceul lui Hermes a fost o consecință a crucii TAU. (Vezi Albert Pike)

CRUCEA ANKH ☥

Simbolul ankh – denumit și cheia vieții sau cheia Nilului – era un simbol reprezentativ pentru viața veșnică în Egiptul Antic. Mai mult, simbolul ankh este descris în mod obișnuit în temple, în mâna zeilor egipteni principali, cum ar fi Osiris, Isis și Ra. Ar putea avea, de asemenea, o conotație mai fizică, adică poate reprezenta apa, aerul și soarele, care au fost menite să ofere și să păstreze viața în cultura egipteană antică. În plus, simbolurile ankh erau plasate în mod tradițional în sarcofage pentru a asigura viața după moarte.

Ca și talisman însuflețitor, simbolul ankh era adesea ținut sau oferit de zei și faraoni.

În ceea ce privește asocierea acestui simbol cu ​​apele vieții, contele Goblet d’Alviella, în cartea Migrația Simbolurilor, atrage atenția asupra faptului că un instrument asemănător cu Crux Ansata și numit Nilometru (in forma simbolului ANKH) era folosit de vechii egipteni pentru măsurarea și reglarea inundaţiilor râului Nil. Este probabil că această relație cu Nilul a făcut ca acesta să fie considerat simbolul al vieții, deoarece Egiptul depindea în întregime de inundațiile acestui râu pentru irigarea necesară pentru a asigura suficiente recolte. În sulurile de papirus, simbolul Ankh este arătat ieșind din gura regilor egipteni când aceștia iertau pe dușmani și a fost îngropat împreună cu ei pentru a semnifica nemurirea sufletului. A fost purtat de mulți dintre zei și zeițe și aparent însemna bunăvoința lor divină și puterea dătătoare de viață. Muzeul din Cairo conține o colecție magnifică de cruci ANKH, de multe forme, dimensiuni și modele, dovedind că acestea erau un simbol comun printre egipteni.

CRUX ANSATA ☥

Este vorba despre un simbol al cruci cunoscut în limba latină ca și Crux Ansata (în latină „ansata” înseamnă „în formă de mâner”). Atât crucea, cât și cercul erau simboluri falice, pentru că lumea antică venera puterile generatoare ale Naturii și le privea ca fiind expresii ale atributelor creative ale Divinității. Crux Ansata, prin combinarea simbolului TAU (T) masculin cu ovalul feminin, exemplifică principiile procreării.

Adesea numită Curx Ansata sau Crucea Vieții, semnul unui T, sau TAU, devine o cruce surmontată de un cerc, adesea prescurtat la forma unui oval vertical. Acest simbol a fost cheia misterelor antichității și, probabil, a dat naștere poveștii mai moderne despre cheia de aur a lui Sf. Petru către Ceruri.

În cartea Misterele Egiptului, candidatul a trecut prin toate formele de pericole reale și imaginare, ținând deasupra capului Crux Ansata, în fața căreia puterile întunericului s-au întors rușinate. Studentului i se amintesc cuvintele In hoc signo vinces.

Forma TAU a crucii nu este diferită de sigiliul lui Venus, după cum a observat Richard Payne Knight. El afirmă: „Crucea în această formă este uneori observabilă pe monede, iar câteva dintre ele au fost găsite într-un templu al lui Serapis [Serapeum], demolat la distrugerea generală a acelor edificii de către împăratul Teodosie, anticari creștini din acea vreme spuneau că simbolul semnifica viața viitoare”.

Crucea romano și greco catolică ✝

A treia formă a crucii este familiara cruce romană sau grecească, care este strâns asociată cu răstignirea lui Iisus Hristos, deși este improbabil ca crucea folosită să semene cu forma sa modernă mai mediatizată. Există nelimitate sub-variații de cruci, care diferă în proporţiile relative ale secţiunilor lor verticale şi orizontale. Printre ordinele secrete ale diferitelor generații găsim cruci combinate, precum tripla TAU din Arcul Regal al Francmasoneriei și crucile duble și triple ale simbolismului masonic și romano-catolic.

Din Istoria Sfintei Cruci a lui Berjeau.

(1) Adam îl îndrumă pe Set cum să ajungă în Grădina Edenului.

(2) Seth așează cele trei semințe din Arborele Vieții sub limba lui Adam mort.

(3) Regina din Sheba, refuzând să-și pună picioarele pe copacul sacru, a trecut prin vadul pârâului.

(4) Plasarea copacului sacru peste ușa Templului lui Solomon.

(5) Răstignirea lui Hristos pe o cruce făcută din lemnul pomului sfânt.

(6) Deosebirea adevăratei cruci de celelalte două testându-i puterea de a ridica un cadavru la viață.

Pentru creștin crucea are o dublă semnificație. În primul rând, este simbolul morții Răscumpărătorului său, prin al cărui martirism simte că se împărtășește cu slava lui Dumnezeu; în al doilea rând, este simbolul smereniei, al răbdării și al poverii vieții. Este interesant că crucea ar trebui să fie considerat în egală măsură, atât ca un simbol al vieții, cât și ca un simbol al morții. Multe popoare au considerat profund aspectul astronomic al religiei și este probabil ca perșii, grecii și hindușii să privească crucea ca pe un simbol al echinocțiilor și al solstițiilor, în credința că în anumite anotimpuri ale anului soarele era simbolic, răstignit pe aceste unghiuri cerești imaginare.

Faptul că atât de multe culturi L-au considerat pe Salvatorul lor ca o personificare a globului solar este o dovadă convingătoare că crucea trebuie să existe ca element astronomic în alegoria păgână. Augustus Le Plongeon credea că venerația pentru cruce se datora parțial ridicării unei constelații numită Crucea de Sud, care a precedat imediat ploile anuale și, deoarece băștinașii din acele latitudini se bazau în întregime pe aceste ploi pentru a-și crește recoltele, ei au văzut crucea ca o promisiune anuală a furtunilor care se apropiau, care pentru ei însemna viață.

Există patru elemente de bază (conform atât filosofiei antice, cât și a științei moderne), iar anticii le reprezentau prin cele patru brațe ale crucii, așezând la capătul fiecărui braț o creatură cabalistică misterioasă pentru a simboliza puterea unuia dintre aceste elemente. Astfel, ei au simbolizat elementul pământ printr-un taur; apă de un scorpion, un șarpe sau un vultur; foc de leu; și aer de un cap de om înconjurat de aripi. Este semnificativ faptul că cele patru litere înscrise pe pergament (unii spun lemn) și fixate pe vârful crucii în momentul răstignirii ar trebui să fie primele litere ale celor patru cuvinte ebraice care reprezintă cele patru elemente: „Iammin, marea sau apă; Nour, foc; Rouach, văzduh; și Iebeschah, pământ uscat.” (Vezi Morala și dogmă, de Albeit Pike.)

Faptul că o cruce poate fi formată prin deschiderea sau desfacerea suprafețelor unui cub a făcut ca acest simbol să fie asociat cu pământul. Deși o cruce într-un cerc a fost de multă vreme considerată un semn al planetei Pământ, ea ar trebui considerată într-adevăr simbolul elementului compozit pământ, deoarece este compusă din cele patru triunghiuri ale elementelor.

Timp de mii de ani crucea a fost identificată cu planul de mântuire pentru omenire. Elementele – sare, sulf, mercur și azot – folosite la realizarea Sconei filosofului în Alchimie, erau adesea simbolizate printr-o cruce. Crucea celor patru puncte cardinale avea și ea semnificația ei secretă, iar grupurile masonice de trei încă merg în cele patru puncte cardinale ale busolei în căutarea Cuvântului Pierdut.

Ca și cruce, a fost folosită pe scară largă și în simbolismul Bisericii Ortodoxe Copte.

Simbolul Ankh a fost preluat de evrei de la egipteni și a fost introdus în limba ebraică de către Moise, care fusese instruit în înțelepciunea preoților Egiptului, împreună cu multe alte cuvinte și simboluri mistice.

Materialul din care a fost formată crucea a fost privit ca fiind un element esențial în simbolismul său. Astfel:

• o cruce de aur simboliza iluminarea;
• o cruce de argint, purificare;
• o cruce de metale comune, umilire;
• o cruce de lemn, aspirație.

Faptul că printre multe popoare se obișnuia să se întindă brațele în rugăciune a influențat simbolismul crucii, care, datorită formei sale, a ajuns să fie considerată emblematică pentru corpul uman. Cele patru diviziuni majore ale structurii umane – oase, mușchi, nervi și artere – sunt considerate a fi contribuit la simbolismul crucii. Acest lucru se datorează în special faptului că nervii spinali se încrucișează la baza coloanei vertebrale și este o amintire că „Domnul nostru a fost răstignit și în Egipt”.

Omul are patru vehicule (sau medii) de exprimare prin intermediul cărora Eul spiritual contactează universul exterior: natura fizică, natura vitală, natura emoțională și natura mentală. Fiecare dintre aceștia participă în principiu la unul dintre elementele primare, iar cele patru creaturi atribuite lor de cabaliști au făcut ca crucea să fie simbolică pentru natura compusă a omului.

Simbolistica crucii egiptene Ankh
^{_{Simbol originar din Egiptul Antic}}

Ankh este un simbol egiptean care datează din cele mai vechi timpuri și simbolizează viața. Simbolul este descris printr-un cerc în formă de lacrimă cu o cruce T (TAU) conectată direct sub el. Cercul ankh reprezintă soarele, cu bara orizontală a crucii reprezentând orizontul, iar bara verticală a crucii reprezentând calea soarelui, care se ridică deasupra orizontului. Simbolul Ankh a fost folosit în mod regulat în Egiptul Antic în hieroglife, artă și artefacte pentru a arăta importanța vieții de aici și cea de apoi. Crucea Ankh este denumită și „cheia vieții”.

Simbolul Ankh este format, începând de sus, dintr-un cerc, simbol a ceea ce nu are început și nu are sfârșit și care reprezintă lumea cerească, spiritul lui Ra, Zeul Soare pentru vechii egipteni. Acest cerc servește și ca mâner al cheii, de unde este purtat de zei și faraonii din Egiptul Antic. O semnificație ar fi că zeitatea se odihnește pe Pământ, ca Soarele la orizont, când apune sau răsare.

Egiptologii afirmă că această Cheie ( Cheia Ankh ) deschide, de asemenea, ușile lumii morților și pătrunde în sensul ascuns al eternității. La ceremoniile de înmormântare, luată de mâner, este cheia ușilor mormântului și, așezată între ochi, este o obligație de a păstra discreția.

De asemenea, crucea egipteană Ankh poate fi văzută reprezentată ca o legătură magică care reunește toate lucrurile în nodul centrului și le face posibile să rămână unite. Este așa-numitul Nod al lui Isis și reprezintă noțiunea de reunire.

Isis, a doua persoană a principalei trinități egiptene, formată din Osiris, Isis și Horus, este mediatoarea divină, Zeița iubirii și a Vieții care va aduna, după cum ne spune mitul, bucățile împrăștiate ale soțului ei divin, Osiris, un simbol al Misterului. În același fel, omul accesează cunoștințele superioare dezvoltându-și voința, în efortul de a se uni cu ființa sa interioară, adevărata sa Ființă, unde locuiește conștiința propriei nemuriri.

Purtarea simbolului Ankh
^{_{Semnificație & Influență}}

În cadrul culturii egiptene, simbolul Ankh a fost folosit și în tot felul de amulete. Amuletele erau asociate cu atributele zeului sau a virtuților pe care aceștia le reprezentau. În acest caz, amuletele Ankh erau folosite pentru a reprezenta viața. Egiptenii le foloseau în viața de zi cu zi, dar și ca ofrandă pentru morți, ca să-i însoțească în viața de după moarte.

Așa cum este de obicei în cazul multor simboluri de origine religioasă sau spirituală, nu există un singur sens al acestui simbol. De-a lungul istoriei, acest simbol și variațiile sale au fost folosite de diferite culturi și religii, care i-au dat semnificații diferite.

Printre egipteni, a fost în principal un simbol al vieții sau al nemuririi. În acest sens, a avut și o anumită relație cu moartea și riturile asociate cu moartea.

Simbolul Ankh-ului a fost interpretat și ca un simbol al echilibrului între forțele opuse, de exemplu, între masculinitate și feminitate. De asemenea, poate reprezenta bucuria, energia și fertilitatea. Una dintre interpretările semnificației acestui simbol îl leagă de uniunea sexuală și, prin urmare, de fertilitate și viață. Acest lucru ne permite să înțelegem acest simbol nu numai ca simbol al vieții prezente, ci și ca simbol al vieții viitoare și al nemuririi.

Există o altă teorie, care atribuie T-ului din partea inferioară a crucii caracteristici sexuale masculine, în timp ce partea superioară, mânerul crucii, uterul sau pubisul femeii, simbolizând împăcarea contrariilor, unitatea între ambele sexe și mai presus de toate, reproducerea și deci, ciclul vieții.

Simbolul Ankh reprezintă așadar uniunea dintre bărbat și femeie și simbolizează crearea vieții prin această unire. Potrivit uneia dintre teoriile despre originea ankh-ului, simbolul ar putea fi combinația simbolurilor masculine și feminine reprezentând Osiris și Isis, crucea și respectiv ovalul. Se credea că uniunea dintre Osiris și Isis inunda Nilul în fiecare an și dădea viață Egiptului, oferind fertilitate. De aceea simbolul este cunoscut și sub denumirea de „Cheia Nilului” și este considerat a reprezenta uniunea dintre cer și pământ.

Această cruce a fost pusă și pe buzele regilor morți, ținând cont de faptul că, conform mentalității Egiptului antic, moartea nu însemna sfârșitul, ci era doar o trecere la viața de apoi, la viața veșnică.

În unele dintre hieroglifele egiptene antice, regele era înfățișat ca fiind hrănit cu ankh-uri mici într-un mod care ar putea fi interpretat ca „insuflând viață regelui”. Acestea fiind spuse, unele hieroglife îl prezintă pe rege și doi zei, spălându-l cu un șuvoi de mici simboluri ankh. În acest context, simbolul ankh reprezintă puterea purificatoare a apei, deși unii experți sugerează că regele din inscripție este spălat pentru a-și regenera viața.

Această poveste a fost un moment de cotitură, pentru că, din acest moment, simbolul ankh a început să fie văzut ca o amuletă, ca o cheie care presupunea că mortul poate deschide ușa vieții de apoi și era asociat cu faraonii, considerați practic divinități. Mai mult, odată cu venirea creștinismului în Egipt, în secolul al II-lea după Hristos, copții au adoptat drept simbol crucea, o variantă a crucii, pe care o cunoaștem cu toții astăzi. Inițial, doar faraonii îl puteau purta, în timp ce în Noul Imperiu folosirea lui era permisă întregii populații a țării.

Mai presus de toate, crucea egipteană Ankh simbolizează respectul pentru morții civilizației egiptene, respect care a ajuns în zilele noastre de-a lungul diferitelor civilizații, prin Cartea morților, una dintre principalele lucrări care ne-a r[mas moștenire din Egiptul Antic.

Utilizari și beneficii
^{_{ale simbolului Ankh}}

Simbolul Ankh, o cruce încoronată de un oval, se referă la împăcarea contrariilor (feminin – masculin) și, de asemenea, la simbolul folosit pentru a desemna planeta Venus, motiv care o face un element al numeroaselor culte feminine.

Ankh-ul este simbolul transformării sau transmutării, în timp ce pentru creștinii copți este una dintre reprezentările iconografice ale credinței lor. Ceva similar se întâmplă cu crucile irlandeze și armene, probabil bazate pe designul Ankh-ului.

Acest simbol poate fi găsit din metal, aliaje metalice, sculpturi din pietre prețioase, cristale sau suprafețe din lemn, lut sau piatră. Materialul depinde de utilizarea pe care i se va da. Se recomandă ca simbolurile Ankh din metal să fie folosite ca amulete personale, în timp ce sculpturile în lemn, lut sau piatră sunt mai potrivite pentru protejarea locuinței. La fel, o cruce egipteană Ankh sculptată în sticlă poate fi un talisman excelent pentru sănătate.

Pe lângă faptul că este o puternică amuletă personală sau a casei, este posibil să se utilizeze simbolul Ankh în exerciții de meditație care vizează în principal conectarea cu spiritualitatea sau energia divină de vindecare. Pentru a face acest lucru, practicantul trebuie să fie îmbrăcat confortabil, fără nicio îmbrăcăminte care să exercite presiune asupra corpului său. În mod similar, el trebuie să elimine orice distragere a atenției. Meditația începe prin concentrarea asupra respirației (fă 3 respirații adânci și apoi lasă-ți corpul să respire singur), când simți că ești concentrat pe momentul prezent, vizualizează lumina albă în jurul tău.

Apoi, începi să întrezărești în mintea ta figura unei cruci egiptene de lumină albă pură, emanând vibrații de pace și sănătate către tine. Primește energia cu recunoștință. Acest exercițiu nu trebuie să dureze mai mult de 5 minute. Întoarce-te la momentul prezent, concentrându-te din nou pe respirația ta.

Deși simbolul a fost folosit întotdeauna pentru a descrie viața, a fost utilizat în multe feluri. Mai precis, crucea Ankh ar putea simboliza viața fizică pe Pământ, viața veșnică în rai sau în lumea de apoi, nemurirea și chiar reîncarnarea. Adesea, vechii egipteni purtau astfel de ornamente pentru protecție sau le foloseau în cultul lor pentru proprietățile lor mistice.

Crucea egipteana simboliza o viață lungă pentru rege și apărea adesea în picturile faraonilor. Există multe scene pictate în care oamenii din Egiptul Antic oferă figurine ankh faraonului pentru a-i ura o viață lungă și prosperă pe tron. De asemenea, este prezentată în formă hieroglifică în multe inscripții regale în același scop. Când un zeu sau o zeiță a fost arătată întinzînd simbolul ankh către un faraon, aceasta era pentru a arăta binecuvântarea vieții veșnice.

O altă utilizare a fost aceea de a picta simbolul ankh pe un mormânt sau pe o mască mortuară pentru a simboliza trecerea în viața de apoi. Era ceva normal să se așeze pe mormântul faraonului imagini ale simbolului ankh, pe lângă imagini ale unor zei specifici pe care faraonul i-a venerat în viață. Simbolul Ankh urma să ajute astfel spiritul faraonului să treacă în siguranță din tărâmul pământesc în cer, sub protecția zeilor specificați.

Ankh era un simbol atât de puternic încât era adesea folosit pentru a denumi lucruri și, uneori, era încorporat în numele existente. Când era asociat cu viața de apoi, persoana decedată putea fi numită ankhu. Faraonii încorporau ocazional cuvântul în propriile nume sau în numele strămoșilor sau a zeilor pentru a sublinia proprietățile vieții sau ale vieții de apoi.

Bibliografie
^{_{despre simbolul Ankh – crucea egipteană}}

• Misterele sacre printre Mayas și Quiches, de Augustus Le Plongeon, 1886 – ebook online
• Cruce și crucificare, de Thomas Mccall Fallow, Encyclopædia Britannica, 1911 – Wikisource
• Geschiedenis van het Heylighe Cruys sau Istoria Sfintei Cruci, Berjeau, J.Ph., 1483 – ebook de la Delpher
• Morala și dogmă, de Albeit Pike – Google ebook
• Cheia principală a sistemului misterios Ankh – Anthony Boyd, 2017
• Misterele egiptene: o relatare a unei inițieri, Red Wheel/Weiser, 1988
• Mituri și mistere egiptene, de Rudolf Steiner, ANTHROPOSOPHIC PRESS, 1971 – archive.org txt gratuit
• Originea semnului Ankh. O compoziție a celor mai caracteristice simboluri de viață ale Egiptului antic?, de Enno Neeteson