Terapia cu cristale asupra chakrelor

Terapia Cu Cristale

Terapia cu cristale este o tehnică alternativă ce ajută la întărirea corpului, la rezolvarea problemelor și gestionarea tiparelor comportamentale. Cristelele și pietrele prețioase sunt folosite ca și ghizi datorită energiilor concentrate pe care le conțin și îi ajută pe cei care le poartă sau le folosesc să intre în contact cu forțele universale ce ne înconjoară.

Cristalele nu sunt forțele în sine, ele sunt doar o reflectare a energiilor care sunt deja prezente și care sunt astfel amplificate și reglate pentru a fi folosite într-un mod corespunzator.

Pietrele prețioase și cristalele transportă vibrații și prin plasarea acestora în aura noastră, se schimbă și vibrațiile aurei.

Cel mai simplu mod de a practica terapia cu cristale este acela de a purta astfel de cristale. Intenția persoanei care poartă cristalele sau pietrele prețioase întărește procesul terapeutic, însă acesta are loc oricum.

De ce funcționează terapia cu cristale?

În cadrul sistemului estic de astrologie, știința gemologiei planetare oferă una dintre cele ma eficiente tehnici de vindecare. Peste un miliard de oameni profită de terapia cu cristale, un sistem alternativ de vindecare pentru a contracara dezechilibrele din corpul eteric ce s-au adunat de-a lungul vieții.

Cristalele au fost folosite de-a lungul timpului ca bază pentru dirijarea forțelor subtile ale naturii, pentru a crește puterile și abilitățile celui care le poartă de a atinge obiectivele dorite. Astfel de dorințe includ prevenirea bolilor fizice, evitarea anumitor situații sau dezastre, evoluția în planul spiritual și emoțional, atragerea prosperității, abundeței și a multor alte manifestări materializate în cele din urmă prin terapia cu cristale practicată constant.

Culorile și vibrațiile anumitor cristale corespund direct cu culorile și vibrațiile diferitelor planete din sistemul nostru solar. Totul în Univers este influențat și sensibil la culori. Gradul de influență al acestora asupra oamenilor depinde de emanațiile anumitor culori și de rata de absorbție. Cristalele își creează efectul atât prin absorbția vibrațiilor, cât și prin reflectarea razelor vibraționale.

Atunci când cristalele sunt purtate ca inele sau pandative, ele creează un efect în câmpul electromagnetic din jurul persoanei. Dar la fel cum electricitatea funcționează diferit în funcție de echipamentul particular pentru care este folosit, tot așa și aceste raze vibraționale funcționează diferit în constituții diferite ale corpului (efecte diferite de la om la om).

Cristalele sunt incredibile depozite ale puterilor lor cosmice, iar forța lor este întotdeauna pozitivă. Atunci când sunt utilizate în terapia cu cristale și pietre prețioase sau semiprețioase, acestea preiau și transmit o anumită lungime de undă vibrației energetice a corpului. Corpul nostru este cel care transformă mai apoi razele în particule chimice pe care le poate folosi pentru a funcționa la nivel emoțional și fizic, endocrinic și hormonal.

Terapia cu cristale asupra chakrelor

Chakrele sunt cei șapte centri energetici principali ale corpului, conform medicinei orientale. Chakra este un cuvânt sanscrit care înseamnă „roată”. Chakrele sunt asemănătoare cu roțile, prin aceea că sunt vortexuri de energie care se rotesc. Sunt centre de forță, situate în corpul nostru eteric, prin care primim, transmitem și procesăm energiile vieții.

Corpul uman are un număr de centri energetici prin care energia poate călători sau care pot acționa ca receptori pentru energia din exterior. Chakrele sunt aproximativ în conformitate cu sistemul endocrin uman și au o strânsă legătură cu acesta.

Corpul are nevoie de toate următoarele șapte raze de culoare: roșu, portocaliu, galben, verde, albastru, indigo și violet. Fiecare rază de culoare este asociată cu una sau mai multe chakre. Folosind o rază de culoare care susține o anumită chakră, o persoană poate accelera vindecarea zonelor și organelor asociate.

Chakrele sunt în centrul corpului, pornind de la baza coloanei vertebrale și mergând în vârful capului. În funție de culorile specifice, terapia cu cristale este o tehnică alternativă de vindecare a corpului fizic, prin echilibrarea centrilor energetici cu ajutorul anumitor cristale și pietre prețioase sau semiprețioase.

Chakrele si asocierea acestora cu cristale, pietre prețioase sau semiprețioase:

  1. Chakra de bază: cristale sau pietre roșii și negre, cum ar fi turmalina neagră, granatul, obsidianul, jaspul roșu, onix negru.
  2. Chakra buricului: cristale sau pietre portocalii precum carnelian, chihlimbar, cuarț rutilat, calcit portocaliu.
  3. Chakra stomacului/plexului solar: cristale sau pietre galbene precum citrin, calcit auriu, topaz auriu.
  4. Chakra inimii: cristale sau pietre roz și/sau verzi precum turmalina pepene verde, apatit, cuarț roz, rodonit.
  5. Chakra gâtului: cristale sau pietre albastre, cum ar fi sodalit, lapis lazuli, azurit, agata albastră, kunzit.
  6. Chakra celui de-al treilea ochi: cristale sau pietre mov/indigo precum ametist, fluorit, sugilit, charoit, mică violet.
  7. Chakra coroanei: cristale sau pietre albe/aurii/violet, cum ar fi cuarț transparent, apofilit, citrin auriu, selenit.

Găsirea chakrelor cu ajutorul cristalelor

Cu ajutorul unei ațe sau a unui fir pentru pandantiv, învârte într-un cerc mare cristalul poziționat în fața corpului, acolo unde ar trebui să fie o chakră. Începe să scazi treptat dimensiunea cercului, simțind energia. Corpul tău va simți furnicături acolo unde sunt chakrele dacă folosești Onix negru sau cristalul va manifesta o atracție mai puternică către punctul unde se află chakra.

Terapia cu cristale pentru o singură chakră

Pentru a lucra la nivelul unei singure chakre, se așează cristalul sau mai multe cristale pe chakra care are nevoie de ajutor. Se păstrează pe chakră între 3 și 25 de minute. Dacă nu te simți confortabil, cristalul se îndepărtează imediat. Terapia cu cristale presupune găsirea celui potrivit pentru că vindecarea prin această metodă alternativă trebuie să se realizeze într-un cadru general plăcut, fără disconfort.

În terapia cu cristale încearcă să folosești anumite cristale pe fiecare chakră în parte pentru a ști care funcționează cel mai eficient. Chiar dacă mai sus sunt enumerate cristalele recomandate pentru fiecare chakră, trebuie să vezi ce părere are și corpul tău despre asta.

Terapie cu cristale la nivelul tuturor chakrelor

Terapia cu cristale aplicată pe toate chakrele deodată ar trebui realizată doar de persoane experimentate, lucrători de lumină sau de cei care au cunoașterea extrasenzorială bine dezvoltată. Nu este o joacă! Riscurile sunt puse pe seama dezechilibrelor sau descărcărilor (epuizărilor) energetice. Pentru începători recomandăm să se lucreze cu drag (multă iubire), etapizat, folosind cristalul de cuarț transparent sau de gheață.

Așează 7 sfere de cuarț transparenț sau 7 șiraguri cu mărgele de cuarț de gheață pe fiecare chakră, începând de la bază și mergând în sus. Lasă cristalele acolo între 5 și 25 de minute. Se iau cristalele în ordine inversă, începând de la chakra coroanei și mergând spre cea bazală.

Expresia chakrelor în terapia cu cristale

Chakrele sunt punctul central al energiilor eterice pentru corpul nostru. Sunt roți ale energiei conștiente care se învârt. Graficul furnizat mai jos arată doar cele 7 chakre majore, fiecare dintre aceste chakre va proiecta apoi energia spre cele peste 50 de chakre minore (puncte de acupunctură). Fiecare chakră majoră are propria sa culoare și le vei vedea reprezentate în graficul de mai jos.

Energia chakrelor poate varia gradual. Vom putea defini analizarea activității centrilor energetici prin trei categorii: deficiență energetică, energie echilibrată și energie excesivă.

Vă încurajăm să experimentați terapia cu cristale pentru fiecare chakră și puteți apela la următoarea grilă de evaluare a energiei chakrelor în corespondență cu cele 3 categorii de manifestare energetică ale corpului eteric al persoanei vizate:

DEFICIENȚĂ ENERGETICĂENERGIE ECHILIBRATĂENERGIE EXCESIVĂ
Se tratează cu roșu intensÎntreținere și îmbunătățire cu roșu/negruTratează cu albastru
Lipsa stimei de sine, capul este mereu în nori. Procrastinare, dorință sexuală scăzută, nesiguranță.Întemeiat, stăpân pe sine. Poate manifesta abundența. Energie nelimitată.Orientare egoistă, materialistă, focusarea sexuală este strict genitală. Caracter dominator.
Chakra bazală
DEFICIENȚĂ ENERGETICĂENERGIE ECHILIBRATĂENERGIE EXCESIVĂ
Se tratează cu mult portocaliuÎntreținere și îmbunătățire cu auriu și portocaliuTratează cu purpuriu
Resentimente, timiditate, multă frică. Vinovăție sexuală, neîncredere. Emoții ascunse, nerezolvate.Creativitate, prietenie, adaptare la sentimente. Intuitiv, preocupat pentru ceilalți.Agresiv, manipulator, autoservibil. Îi vede pe ceilalți ca obiecte sexuale. Are emoții volatile.
Chakra buricului (sacrală)
DEFICIENȚĂ ENERGETICĂENERGIE ECHILIBRATĂENERGIE EXCESIVĂ
Se tratează cu galbenÎntreținere și îmbunătățire cu galbenTratează cu violet
Lipsa energiei personale, stimă scăzută. Inconștiență de sine, confuzie, nesiguranță.Veselie, o bună stimă de sine. Putere personală puternică. Relaxare, polivalență. Dependență de muncă, prea intelectual. Resimte autoritatea. Are complexul de superioritate/inferioritate.
Chakra stomacului/plexului solar
DEFICIENȚĂ ENERGETICĂENERGIE ECHILIBRATĂENERGIE EXCESIVĂ
Se tratează cu verde și/sau rozÎntreținere și îmbunătățire cu verde și/sau roz Tratează cu verde și/sau roz
Paranoia, nehotărâre. Se simte neiubit, , gândește rău pentru sine. Frică să nu renunțe.Iubire necondiționată, echilibru emoțional, empatie, compasiune.Foarte critic, cu schimbări de dispoziție. Posesivitate. Exigent, maniaco-depresiv, tensionat. .
Chakra inimii
DEFICIENȚĂ ENERGETICĂENERGIE ECHILIBRATĂENERGIE EXCESIVĂ
Se tratează cu albastruÎntreținere și îmbunătățire cu o varietate de nuanțe de albastruTratează cu roșu
Inconsecvent, nesigur, incapabil să exprime gânduri, manipulator, laș.Bun vorbitor, artist, centrat. Trăiește în ACUM. Experimentează cu ușurință energia divină.Îndreptățit pe sine, vorbește excesiv, arogant. Va forța părerile celorlalți.
Chakra gâtului
DEFICIENȚĂ ENERGETICĂENERGIE ECHILIBRATĂENERGIE EXCESIVĂ
Se tratează cu purpuriuÎntreținere și îmbunătățire cu purpuriuTratează cu portocaliu
Indisciplinat, suprasensibil, blând. Cu frică de succes, schizofrenic.Non-material, carismatic, telepatic. Stăpân pe sine, fără frică, cu viziune totală.Egoist, arogant, manipulator, dogmatic. Vorbește cu alții de sus.
Chakra celui de-al treilea ochi
DEFICIENȚĂ ENERGETICĂENERGIE ECHILIBRATĂENERGIE EXCESIVĂ
Se tratează cu alb si auriuÎntreținere și îmbunătățire cu alb si auriuTratează cu roșu
Nehotărâre. Fără creativitate, fără bucurie de viață, melancolie.Alchimist, fără teamă de moarte, făcător de minuni, deschis către Divin.Frustrat, maniaco-depresiv, cu migrene și putere nerealizată.
Chakra coroanei

Ce cristale sau pietre folosim pentru fiecare chakră?

Terapia Cu Cristale

11 metode de curățare a cristalelor după orice terapie cu cristale

Fie că lucrați pentru alții sau pentru sine, curățarea cristalelor trebuie realizată periodic. Este un proces simplu, natural, prin care ne asigurăm că terapia cu cristale nu transferă de la o persoană la alta, vibrațiile corpurilor eterice din sesiunile trecute. Toate cristalele se supun legilor universale, iar principiul rezonanței este cel care permite să avem “urme” în cristale. Riscul este să transferăm de la o persoană la alta, energii nefolositoare.

Există multe moduri de a curăța cristalele de energie negativă sau cea acumulată prin terapia cu cristale. Iată câteva sugestii:

Metoda exterioară: Așezați la lumina soarelui (vezi diagrama de mai jos cu cristalele afectate de lumina soarelui), la lumina lunii sau la ploaie (vezi metoda apei) până la o zi. Așezarea pietrei pe sau lângă o plantă accelerează adesea procesul. Dacă puteți plasa în siguranță cristale afară pentru ca natura să le curețe, este perfect, deși va trebui să puteți distinge care pietre se curăță cel mai bine la lumina lunii și care pietre se curăță cel mai bine în lumina soarelui.

Deoarece există mulți corbi și alte păsări care iubesc obiectele strălucitoare și luminoase în cuibul lor, cei care locuiesc în natură au descoperit că așezarea cristalelor afară pentru a se spăla în ploaie sau a se relaxa la soare (sau la lumina lunii) nu va funcționa fără precauții suplimentare.

Metoda cristalului: Dacă piatra este mică, puneți-o pe un grup (cluster sau geodă) de cuarț sau ametist. Clasterul ar trebui să fie dedicat acestui scop cu o intenție clară. Curățați-vă grupul la fiecare lună sau două, în ploaie sau în lumina soarelui, dacă este posibil. Geodele de ametist funcționează bine pentru a curăța cristalele de energiile negative. Aceasta este o modalitate excelentă de a curăța colierele!

Metoda ceaiului de salvie: Unii folosesc ceaiul de salvie pentru a curăța cristalele. Acest lucru este eficient și cu mai puține posibilități de deteriorare a cristalelor.

Folosiți salvie proaspătă dacă este disponibilă și preparați într-o oală un ceai diluat; lasa-l sa se raceasca. Pune cristalele într-un castron (folosește orice vas din sticlă dacă îți este mai convenabil) și toarnă peste ele ceaiul răcit. Cei care practică terapia cu cristale recomandă să se lase cristalele în ceaiul de salvie peste noapte. Apoi scoate-le și clătește-le cu apă curată, pură (apă de izvor sau fântână). Deoarece există substanțe chimice în majoritatea sistemelor de apă, este posibil să preferați să utilizați apă distilată.

Metoda fumigației: Treci pietrele prin fumul intens parfumat al fumigației, de exemplu cu salvie, iarbă dulce, tămâie, salvie sau sângele dragonului (Sedum spurium). Trecerea lor printr-o flacără de lumânare funcționează de asemenea, dar folosiți metoda focului doar când doriți o resetare rapidă în terapia cu cristale asupra aceleași persoane.

Metoda apei: Așezați pietrele sub jet alternativ de apă caldă și rece timp de 5 minute (sau în ploaie timp de multe ore). Personal pun pietre într-o strecurătoare de plastic și apoi alternez apa curentă caldă și rece de la chiuvetă. Este bine să aveți un filtru de apă la robinet pentru a filtra substanțele chimice. Acest lucru este rapid și ușor, dar are dezavantaje: unele pietre își pierd acoperirea atunci când se ud. Aveți grijă cu lapis, malachit și sodalit, deoarece acestea se pot deteriora mai repede. Curățarea acestor pietre la soare sau la lumina lunii funcționează mai bine.

Notă: pietrelor le place foarte mult ploaia. Apa de ploaie curăță mult mai bine decât metoda obișnuită a apei atunci când vremea cooperează.

Metoda homeopată: Unele soluții homeopate curăță cristalele și pietrele prețioase și semiprețioase. Am folosit cu succes soluțiile homeopatice de la NET (fără alcool) pentru curățarea pietrelor. Alte mărci fără alcool pot funcționa și ele.

Metoda sării de mare: utilizați 1 cană de sare de mare la 2 căni de apă naturală de izvor. Pune pietre în această saramură și lasă-le la macerat pentru cea mai bună parte a zilei. Dacă ziua este însorită, lăsați-le să se usuce la soare câteva ore, sau dacă aveți pietre lunare, așezați-le la lumina lunii pe pervazul ferestrei toată noaptea.

ATENȚIE: luciul lacurilor de piatră poate fi îndepărtat folosind această metodă. Vă recomandăm ca în terapia cu cristale să folosiți doar cristale naturale brute sau care nu sunt lăcuite, pentru o comunicare directă cu pielea și pentru a nu risca deteriorarea exterioară prin metodele de curățare agresive (naturale)

Metoda nisipului: atunci când toate celelalte nu reușesc sau vă este greu să curățați folosind una din tehnicile de mai sus, îngropați-l în nisip umed (sau pământ). Fără împachetări prevenitive. Nisicup va curăța pietrele, dar țineți cont de faptul că lustruirea este adesea îndepărtată atunci când este utilizată această metodă de mai multe ori.

Metoda oglinzii: Pune pietrele pe o oglindă peste noapte pentru a le curăța. Oglindirea energiilor le transformă sau le pune în mișcare și ele se risipesc în universul din jurul nostru.

Metoda luminii: Scăldați pietrele prețioase în lumină și/sau sunet imaginar până când sunt curate. Folosesc această metodă doar când mă grăbesc. Este o purificare superficială și nu este indicată in terapia cu cristale practicată pe alte persoane fără să fiți conștienți de practica de bază.

Metoda de congelare: Pune pietrele în congelator peste noapte. Punctul termic zero permite tuturor energiilor din cristalele înghețate să se întoarcă la sursa lor, purificate și neutralizate!

Care sunt pietre deteriorate de lumina soarelui (pot fi mai multe)?

  • Aventurin: tipurile translucide își pierd adesea culoarea
  • Ametistul: devine mai palid
  • Apatit: soiul roz se estompează
  • Acvamarin: devine mai palid
  • Beril: tipurile maro sau portocalii se pot schimba în roz pal
  • Celestite: se estompează în lumina directă a soarelui
  • Citrin: își poate schimba culoarea
  • Fluorit: tipurile cu verde și violet își schimbă culoarea
  • Cuarț roz: devine mai palid
  • Cuarț fumuriu: devine mai palid
  • Kunzit: devine palid, își preschimbă culoarea
  • Safir: trebuie curățat la lumina lunii

IMPORTANT:
Terapia cu cristale nu poate înlocui sfatul medicului specialist. Vă încurajăm să urmați recomandarea medicului în ceea ce privește tratarea afecțiunilor corpului fizic. Folosiți terapia cu cristale ca adjuvant, ca metodă alternativă ce însoțește tratamentul medicului! Această terapie nu va afecta negativ tratamentul propus de medicul dvs.!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Shopping Cart
Scroll to Top